Rutina care ne omoara si motivul pentru care ne trezim dimineata

Mi-am adus aminte de un clip destul de vechi, dar atat de actual pentru Romania:

Lucrurile de zi cu zi par sa ne inghita, sa ne macine incet incet, de la asteptatul in trafic (e vina celor care depasesc coloana, drumurile sunt proaste si neintretinute), asteptatul la casa (cineva isi numara monezile sau bonurile de masa; casiera in varsta se misca greu), asteptatul unui email (cel care trebuie sa il trimita nu isi da interesul sau, pur si simplu, nu ii pasa), asteptatul liftului (mereu sunt prea putine la orele de varf), statul permanent pe Internet (prietenii ma tin de vorba si imi trimit in permanenta clipuri, bancuri si imagini) etc. Intr-o fuga continua, toate astea par niste obstacole care ne tin in loc, care ne enerveaza, ne fac mai agresivi, dar nici nu le putem scapa.

Adormim greu pentru ca trebuie sa terminam serialul si ne trezim si mai greu pentru ca serviciul incepe prea devreme, mancam pe fuga in fata calculatorului ca sa terminam raportul, mancam de stres pentru ca aveam multe de facut, mancam lucruri care nu prea ne fac bine pentru ca si colegii fac asta.
Ramanem intr-o rutina care nu ne face fericiti, dar nici nu ne vine sa iesim din ea. Si asa se duc pasiunile si visele noastre, inghitite zi cu zi de un soi de uitare de sine.

Pare sa fie problema lumii si oamenilor din jurul nostru, dar e mai degraba, problema noastra. Si mai exact, e greutatea cu care ne deconectam de la gandurile noastre, de la lumea noastra ca sa o putem intelege si pe cea din jur. Avem tendinta instinctuala de a ne considera centrul lumii, dar, odata ce incepem sa ne imaginam lumea din perspectiva celor din jur, putem sa descoperim lucruri uimitoare si ne putem bucura cu adevarat de viata.

Incercati sa schimbati drumul zilnic spre birou, incercati sa nu mai faceti acelasi lucru weekend de weekend, luna de luna. Calatoriti mai mult, cititi mai des cate o carte (mai ales din culturi diferite), incercati sa invatati ceva nou care nu are legatura cu munca de zi cu zi, vizitati mai des prietenii.
Expresia: “Ce repede au trecut anii!” se refera tocmai la asta. Pentru multi dintre noi cea mai intensa perioada a vietii a fost liceul sau facultatea si apoi multa munca si speram la o pensie decenta si .

Acum multi ani, la intrebarea, cum a fost vremea afara, nu am putut gasi un raspus. Zilele, pareau sa fi fost la fel, una dupa alta, ca un robot, repetitie fara progres, azi n-a fost nici mai bine, nici mai rau ca ieri. Si nu pot decat sa ii multumesc mamei pentru ca mi-a zis sa ma mai uit si eu in jur. Intotdeauna sunt lucruri frumoase si interesante in jur. Intotdeauna putem gasi ceva incitant, in loc sa ne multumim cu o blazare care sa ne tina toata viata.
Ma trezesc devreme pentru ca vreau sa imi traiesc viata. Fie e vorba de ceva nou si incitant, fie e ceva vechi care inca mi se pare interesant. Si pentru ca ma trezesc mai devreme si incerc sa imi optimizez timpul, pot incerca lucruri noi, dar si construiesc pentru proiectele pe termen lung. Asa, viata e plina si azi a plouat, si a fost ceata, dar e toamna si frunzele copacilor au diverse culori, cateodata miroase a fum de lemne (ca la bunici), mi-am facut lectia de germana, am schimbat anvelopele la masina, mi-am facut treaba la birou, nu mai pica noua versiune de mobil a site-ului, vom avea o colega noua, am terminat rapoartele pentru Q3, am rezolvat cu RCA-ul, am gatit, am platit chiria, am venit la Anca si am mai si scris pe blog. Simt ca am facut ceva azi si maine o sa mai fie multe de facut.

Printre altele, astept sa creasca o ciuperca la radacina unui copac; azi era prea mica si nu iese bine in poza. Spre comparatie, o opera mai veche:
ciuperci

Published by

Vlad

Educatia e cea mai buna investitie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.