Ideea care sta baza Internetului este una foarte simpla: o lume virtuala in care informatia circula liber. Este o idee foarte seducatoare, dar definitia informatiei este foarte vaga. Internetul vede orice ca informatie. De aceea, in scurt timp, a inceput sa intre in conflict cu legile lumii reale, in special cu legile dreptului de autor.
In ciuda unei armate de avocati si de legi, Internetul dovedeste ca este practic imposibil sa opresti sute de milioane de utilizatori sa posteze si sa utilizeze informatii sub incidenta legilor drepturilor de autor. Dar meritul Internetului nu este de a dovedi acest lucru. Cred ca perioadele de prohibitie dovedesc faptul ca atat timp cat exista cerere se va naste automat si oferta. Meritul Internetului este de a arata ca acest tip de informatie se poate monetiza si in alt fel, chiar cu rezultate mai bune, prin publicitate.
Primul pas a fost facut de ziare si reviste care au inceput sa ofere gratuit informatii. Ca si inainte, veniturile veneau in marea majoritate din publicitate, costul ziarului si al revistei neacoperind nici macar costurile de productie. De aceea, adaptarea la sistem a fost foarte usoara. Au urmat radiourile, care folosesc acelasi sistem pentru obtinerea veniturilor, ele avand nevoie doar de dezvoltare tehnologica mai avansata decat pentru ziare si reviste. Internetul aduce o optimizare a costurilor de tiparire si de emisie.
Aparitia platformelor care suporta continut video pune presiunea pe televiziuni sa faca pasul spre continut gratuit. Acestea au inceput sa isi faca propriile platforme cu continut video unde ofera emisiunile si serialele de succes. Miscarea este sustinuta si de mutarea bugetelor de publicitate spre online si scaderea continua a audientei televiziunilor. Trecere este, din nou, usoara deoarece si televiziunile castiga in principal din publicitate.
O categorie importanta de continut sub incidenta legii dreptului de autor inca isi cauta drumul spre monetizarea prin publicitate.
Este vorba de muzica, filme si carti. Cazul Napster a fost o incercare de stopare a fenomenului, dar tendinta este clara spre gratuitatea informatiei. Ce a reusit Napster sa faca, este sa arate ca exista interes pentru asa ceva. Cel care a venit cu o solutie temporara a fost iTunes. Principalul atu este ca poti cumpara doar o piesa, in loc de tot albumul. Este o solutie superioara celei care consta in plata unei taxe pentru fiecare CD vandut (si pentru CD-urile inscriptibile se plateste aceasta taxa) sau fiecarui player (Zune) vandut.
Pasul spre informatie gratuita este facut de autori si nu de catre casele de productie (vezi cazul Radiohead si Madonna). Este si normal, deoarece sursa de venit pentru autori o constituie publicitatea intr-o masura mai mare decat castigurile din drepturile de autor. Si aici ajungem la principala consecinta a liberalizarii informatiei: grupurile media nu mai detin monopolul asupra informatiei. Un caz elocvent este cel al unui candidat american care a spus un lucru electoratului dintr-un stat si alt lucru electoratului altui stat (practica numita adaptarea la audienta). Ambele materiale au ajuns pe YouTube si au dus la pierderea credibilitatii acestui candidat. Tendinta va continua, casele de productie pierzand din puterea de promova doar anumiti artisti.
O alta consecinta este volumul imens de informatie disponibila. Selectarea si structurarea informatiei este o problema cu care ne vom confrunta din ce in ce mai mult. Aici ajungem la partea de vehicule si canale media proprii Internetului: motoarele de cautare, instant messeging - chat, blog-urile, retele sociale, continutul generat de utilizatori, lumile virtuale si jocurile online (ultimele doua aducand noi posibilitati pentru panotaj si product placement). Astfel, informatia se filtreaza cu ajutorul comunitatii de care apartii si se ajunge la un concept media foarte actual acum word-of-mouth (luam deciziile de cumparare cu ajutorul comunitatii din care facem parte).
Ecologie pe Energeia